Bulzul de miercuri si Barry White

Cum stateam eu asa si imi mancam linistita bulzul de miercuri (ramas de ieri, de fapt, dar merge bine cu ziua de azi), ma trezeste din ceata mintii Barry: “So what do you want to do, I'm here baby/ I'm ready baby, I'm waiting on you/ Believe me, I am patiently waiting on you”. Ce face instantaneu neuronul meu? Zice: „aha! Tango”. Tango, tango, da cu cine? E clar, nu mai am scapare :)

Acuma, eu nu raspund in totalitate de fluxul gandurilor mele si, de obicei, e cam haotic (poza e pentru fanii Gilmore Girls).

Asa ca urmatorul gand a fost „gender balance”. Si m-am dus la atoatestiutorul google si am dat peste asta (sursa: http://countrymeters.info/en/World)

Interesant! Pare ca nu e chiar asa rau cum credeam. Suntem aproape la egalitate doamnele si domnii pe planeta.

Evident ca la tango e alta lume, alta poveste, iar „gender balance” este un fel de Eldorado prin evenimentele din lume. Daca reusesti sa ai echilibrul asta 100%, esti o zeitate intre organizatori. Esti apreciat si daca ai un raport de 2:1 (follower:leader), ca nah, se stie ca sunt mai multe doamne. Daca nu faci eforturi sa mentii acest echilibru, evenimentul iese praf si nu mai calca nimeni pe la tine (exagerez, ca-i fain). Vorbesc de evenimentele mari: maratoane de tango, chiar festivaluri.

Cand vine vorba de astea mici – milongi si practici locale saptamanale – misiunea devine grea spre imposibila. Si aici imi place mie sa ma bag in seama printre carcoteli :D

Pai oameni buni, situatia nu e nici alba, nici neagra, nici macar gri nu e. E de-o coloratura amuzanta chiar. Toti ne plangem, leaderi si followeri deopotriva. Si toti avem, in felul nostru, dreptate.

Fetele, cand sunt mai multe (lucru care se intampla cel mai des) stau pe margine si suspina: „iar o sa stau pe scaun toata milonga”, „nu ma danseaza nimeni, ca uite ce putini leaderi sunt”, „nu se uita leaderii la mine, iar danseaza numai cu cine le place si sunt obisnuiti” si cate si mai cate va imaginati sau nu. Dar va puteti imagina mimica lor in tot acest timp?

Cele care danseaza au alte scenarii. Au si nume scenariile astea: conversatie, zambet, cabeceo, relaxare. Stiu ca stiti despre ce e vorba si cum se face. Poate ca nu suntem toate experte, dar sunt lucruri care se invata. Daca vrem.

Si, desigur, mai exista elemente ale destinului: noroc sau ghinion, dupa caz, antipatie inexplicabila, preferinte nefondate etc.

Stati ca iar m-a intrerupt Barry – „I took the good times, I'll take the bad times/ I'll take you just the way you are.”

Asa. Pe de cealalta parte leaderii, cand sunt mai multi – rara avis! – ce fac? (Si acuma o sa zic din povesti, ca nah, nu-s unul din ei.) Stau ce stau, beau o bere, povestesc una alta si cam pleaca. Ceea ce nu nici rau, nici bine. E o alegere.

Asta e unul din lucrurile care ne diferentiaza ca sexe. Avem harti mentale si sisteme de raportare diferite. Si e bine asa. E frumos cand intelegem si acceptam si actionam-reactionam in concordanta ;)

Numai ca de multe ori „gender balance” devine un fel de „gender battle”, pentru ca fiecare judeca dupa chipul si asemanarea sa. Normal, de altfel. Fetele zic ca baietii nu le respecta, ajuta sa creasca, danseaza pe toate (am scris acum 3 ani un articol (aici) mai infocat pe tema asta, cu tot cu niste sugestii). Leaderii se apara cum ca nu pot dansa non-stop si cu oricine la toate milongile. Si repet, toti avem dreptatea noastra.

Eu, din postura de follower trecut prin aproape toate cate putin in 9 ani, zic asa:

• Fetelor, puneti-va – de-adevaratelea – pe primul loc in viata voastra si bucurati-va de milonga. De tande, daca sunt. De muzica. De un pahar de vin/fresh/bere, ce v-o face placere. De o poveste cu alti oameni. De briza. De ce va face bine. Exersati cabeceo,  mai intai cu leaderi pe care ii cunoasteti si cu care sunteti confortabile, apoi cu ceilalti. Si daca nu va iese nimic din toate astea intr-o seara, e ok. Faceti o alegere: stau si ma pot bucura de ceva, sau plec si fac ceva mai bun in seara asta. Oricum, garantat, daca starea voastra e buna, ceva bun se va gasi pentru voi. 

• Doamnelor, nu stati asa incruntate si singuratice (daca vreti sa dansati, adica). Atitudinea e importanta, unii zic chiar ca in viata 10% reprezinta ce ti se intampla si 90% cum reactionezi la ce ti se intampla. 

• Fetele sunt timide. Sunt putine cele carora le iese cabeceo – fie din unele principii de viata, fie din motive de miopie (true story!), fie din lispa de exercitiu. Unele se pot rezolva, altele mai putin :) Domnilor, aveti bunavointa si rabdare cu doamnele.

• Baietii sunt timizi. Pe bune! Uneori mai abitir ca fetele, in ciuda armurii de mascul pe care o afiseaza. Doamnelor, aveti bunavointa si rabdare cu domnii. Uneori (am auzit mai multe astfel de povesti decat ati crede) o vorba dura de la un follower il „ajuta” pe domn sa renunte de tot la tango.

• Domnilor, invitati si dansati. Cu cine va simtiti confortabili (daca sunteti incepatori. Sau nu!), iar apoi, cu timpul, incercati si o nebunie si invitati o doamna cu care nu ati dansat niciodata. De dragul experientei si al curajului ;) Aveti curiozitatea sa diversificati, poate aveti surprize placute. Si daca nu sunt asa, ei bine, numiti-le experiente si treceti peste. 

• Daca tratam tangoul ca pe o delectare ocazionala, atunci ok, vine cu frustrari de moment si nervi sau bucurii de moment si seri relaxante, in functie de circumstantele exterioare. Acceptam asta si mergem inainte.
  
  Insa daca a ajuns in vene (tangoul, zic) si e deja o pasiune, atunci nu o mai putem trata superficial. Presupune munca, invatare, practica, sustinere reciproca (nu doar leaderii sa sustina folowerii pentru ca sunt in dezavantajul de a fi prea multi, ci si invers, pentru dezavantajul de a fi prea putini. Mno... Depinde de perspectiva, nu?), bucurii sau nervi – care inseamna lectii de invatat si depasit. Cine se poate lauda ca are o pasiune, fie ea tango sau nu, se poate lauda si cu cat munceste pentru ea. Asa ca da, nu e usor. Dar e fain tare! 

Si or mai fi de zis, dar nu-mi mai amintesc acum ca mi s-a terminat bulzul si Barry fara cafea merge mai greu, asa ca merg sa fac una. Dar nu inainte de 2 vorbe plictisitoate si putin superficiale despre istorie.

Pe la mijlocul anilor 1800 Buenos Aires era pamantul fagaduintei. Guvernul Argentinei daduse liber la imigrat pentru ca avea nevoie mare de forta de munca, iar tinerii europeni (in special din Italia si Spania) au dat buzna. Tinerii barbati. Aveau un vis: sa munceasca, sa se imbogateasca si sa se intoarca acasa sa isi ajute familia si sa se casatoreasca. Ce s-a intamplat de fapt? Cativa, foarte putini, chiar au reusit. Insa restul, majoritatea covarsitoare a ajuns sa munceasca mult, pe bani putini si sa nu se mai poata intoarce acasa. Astfel ca, la finele secolului 19 in Argentina erau foarte multi barbati in comparatie cu numarul de femei. (daca va pasioneaza subiectul, va recomand cartea Christinei Denniston - „Tango”. E excelent documentata si scrisa!)

Asadar, in perioada in care s-a nascut tangoul, acest gender balance era era tocmai un „balance”. Lucrurile s-au mai schimbat de atunci si poate ca regulile mostenite din acele vremuri ar putea fi privite putin altfel in contextul zilelor noatre de tango. Despre asta, altadata, dupa ce ma mai documentez ;)

Tango good!

Cora

10,3 lucruri care trebuie sa fie ok la milonga pentru ca tu sa te simti bine (tu, adica eu)

Ma intrebam zilele trecute daca tangoul asta e de sex feminin. Ca l-au dansat intai numai barbatii, nu ar fi un argument neaparat. Dar ca are toane, ar putea fi. Pe urma am facut un ocho spate si m-am gandit: stai mah, ca femeia esti tu. Oglinda esti tu, femeie. Toanele – ca sa fiu in continuare finuta – sunt ale tale.

Eh, acu' ca am recunoscut, ce vreau sa zic e: vai ce frumos poate fi uneori la tango! Chiar si cand stau doar 2 ore la inceput cand inca nu a venit nici un sfert din dansatori. Si am dansat o singura tanda  -dupa multa pauza, de imi vine sa-mi dau tangoul la scoala iar. Dar o tanda faina rau! Si am fost mai relaxata si am respirat si eu constient. Pana si disocierile le-am constientizat! Si impiedicarile :D

Ei, si ajunsa acasa, stand cu ochii in tavan ca, deh, adrenalina, gandindu-ma la toate teoriile despre ce trebuie si nu trebuie sa existe la o milonga ca sa se simta oamenii bine, m-a lovit o revelatie. Trebuie sa ai chef. N-ai, totul iti pute. Si ti se mai si intampla tie toate nenorocirile. Nu dansezi cu cine vrei musai, nu te tii in axa, nu e buna muzica, nu e buna podeaua pentru pivoti, glezne, genunchi, inima, e scumpa cafeaua, e amara apa. Maruntisuri de-astea.

Ok, serios vorbind acum, toate treburile de bun simt e bine sa existe.

Unu, doi, trei, zece oameni simpatici care sa organizeze milonga. Daca starea lui/lor e buna, se simte in atmosfera. Ies zenu, karma si feng-shuiu un pic mai usor. Motiv pentru care noi bem inainte. Apa! Nu sariti! :P

Locul sa fie placut, primitor, neprafuit – ca sa parafrazez pe cineva cu care vorbeam la milonga. Nu intotdeauna calitatea parchetului si preturile barului sunt pe primul  loc. Conteaza, evident. Dar aici e loc de adaptare. Si imbunatatire. Ca daca nu e spatiul tau sa il faci cum vede inima ta tanguera minunea dansului astuia, faci si tu ce poti in limitele date.

Muzica e foarte impoartanta. Deci DJ-ul. Desi observ ca e, de fapt, o combinatie intre energia cu care vine omul aducator de tande si muzica in sine. Da, daca se pun numai tande de taiat venele... pardon! romantico-dramatice toata seara, asta cam omoara cheful. Dar vorba aia: cum e omu asa si muzica J Ca sa nu mai vorbim de preferintele dansatorilor fata de muzica, fata de DJ, fata de organizatori, fata de locul in sine.

Mai sunt si factorii externi – frigul sau caldura, locul de fumat sau ala de dat cu capu’ etc.

Si or mai fi chestii de enumerat aici. Multe. Le stiti mai bine ca mine ca dansati mai des.

Dar cand vin oamenii si spun ca ei se simt bine pentru ca le place dansul si atmosfera, nu pentru ca e parchetul perfect – e ceva.

Si zau ca peste toate astea troneaza (ca suna prea bine á la GoT :P) de foarte de sus Cheful! A.k.a. starea fiecaruia. Dimpreuna cu ceilalti curteni: toanele. Nu doar femeile le au :D

photo credit: zOOmer 

Si ca sa inchid cercul, revin la mine. De fapt, n-am plecat de la mine deloc. Am avut toane cu galeata in ultima vreme. Nu, nu s-au terminat inca, desigur. De multe ori mi-am spus in ultimul an ca tangoul nu mai e pentru mine. Sau eu pentru el. M-am intrebat daca plec, o sa ma astepte asa cum se spune? O sa planga dupa mine? (evident ca nu tangoul. Shhh!) Am privit pe rand cu ravna, suparare, deprimare, superioritate, dorinta, detasare catre tango. Si nu o data am „decis” ca relatia noastra a ajuns la capat.

Nu am niciun raspuns, nu-l asteptati. Si nici nu stiu cum sa fac sa am mereu chef ca sa imi fie bine la tango :) E tumultoasa relatia asta. Tind sa cred ca nu e o chestie care mi se intampla numai mie. Insa as spune doar atat: am inteles ca relatia mea cu tangoul e relatia mea cu mine. Nu am cum sa fug. Asa ca mai bine stau pe dosul meu (:-O) si ma impac cu mine. Apoi merg la o tanda. Am totusi impresia ca tangoul asteapta. Ah, si inca ceva: unii oameni vin, altii pleaca. Daca ma leg de ei, va fi mai greu.

Hai ca am dat-o prea in serios. Dar treaba cu cheful – care nu e o noutate, clar – e buna de reamintit cateodata cand ma iau prea in serios. Nu de alta, dar stiu sigur ca o sa mai am perioade in care o sa uit asta.

PS: Nu am 10,3 chestii de enumerat, stiu ca v-ati prins :P

PPS: Da, am mintit un pic-pic-pic undeva in text :D

Cora

Cand se termina tangoul?

Uitandu-ma prin niste notite de-ale mele de tango, am gasit una din martie 2014 cand observasem o modificare in imbratisarea mea si i-am adaugat cateva ganduri. 

"Alaltaieri la tango am imbratisat altfel decat pana acum… Intr-un fel in care nu am putut inainte, atat fizic cat si… metafizic, un fel pe care as fi vrut sa-l experimentez si inainte, dar nu mi-a iesit. A fost involuntar, dar mi-a atras atentia, am constientizat clipa si am observat schimbarile."

Gandindu-ma la toate momentele in care mi s-a intamplat sa remarc schimbari in tangoul meu, am inteles intr-un alt mod faptul ca totul este un proces continuu. Ca fiecare pas, fiecare miscare, fiecare sentiment, fiecare imbratisare este un proces. Atunci cand am spus ‘Gata! Am inteles cum vine asta! Am invatat-o pe asta, s-a terminat, trecem mai departe la altceva’, atunci s-a schimbat iar totul. Si-am luat-o de la capat cu sentimentul ca sunt iar la zero in procesul de invatare, de asimilare cu mintea si cu corpul. Uneori a fost frustrant…

Am inteles ca de fapt nimic nu se termina! Nici pasii, nici intelegerea miscarilor – chiar daca sunt aparent aceleasi, nici sentimentele, nici esenta imbratisarii. Niciodata nu voi ajunge la acel suprem ‘Gata! Pe asta am invatat-o!’ si asta mi se pare de-o mare bucurie! Pentru ca in felul asta imi pot da voie sa gresesc si apoi sa fiu intelegatoare cu mine insami. Imi pot da voie sa ma supar si sa-mi treaca. Imi pot da voie sa am defecte, sa fiu fericita si sa merg inainte. Pentru ca totul e un proces continuu, imi pot ingadui sa invat mereu mai mult si de la mai multi oameni din viata mea.

Si, cel mai important, de fiecare data cand revin la o lectie din tango observ ca nu lectiile s-au schimbat, nu pasii, nu miscarile… ci eu m-am schimbat si le vad altfel, le simt altfel, le integrez altfel. Lucrurile pe care voiam sa le schimb si nu puteam, devin dintr-o data accesibile si flexibile si mi se potrivesc, nu pentru ca le-as fi schimbat in vreun fel, ci pentru ca eu sunt alta, modelata intr-un fel in care sa le pot intelege si accepta.

La fel se intampla si in viata pana la urma. Fiecare situatie, fiecare experienta, fiecare lectie este un proces, nu se termina niciodata. Ma voi intalni cu fiecare din nou si din nou ca esenta, caci poate ca aspect/ imbracaminte vor fi diferite. Si gandul asta iarasi e imbucurator. Pentru ca la fiecare intalnire voi fi modelata intr-un fel in care sa mi se potriveasca si acele lucruri pe care data trecuta am vrut sa le schimb. Pentru mine acum cuvintele ‘Doamne, da-mi seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele pe care le pot schimba si intelepciunea de a face diferenta’ ('God, grant me the serenity to accept the things I cannot change, the courage to change the things I can and the wisdome to know the difference') au noi intelesuri. Acea acceptare nu este renuntare! Este seninatatea cunoasterii faptului ca va veni o vreme cand ma voi potrivi cu acele lucruri ‘de neschimbat’. Depinde de mine cum imi vad de drum, de viata, de suflet ca sa ajung in intampinarea lor. Si depinde de rabdarea cu care las viata sa se intample, cu tot ce cuprinde ea… tango, oameni, iubire… pe mine…

Si uneori exista si acea iluzie ca o lectie s-a terminat, atunci cand ma voi intalni cu ea si ea va trece doar prin atentia mea fara sa mai fie nevoie de nicio interactiune, pentru ca schimbarea mea se va potrivi foarte bine cu schimbarea adusa de ea.

Asadar, ma bucur de tangoul din viata mea si de viata din tangoul meu! :) Si de oameni! Si de schimbari! Si de iubire! Si de experiente! Si de lectii! Si…

Si nu, tangoul nu se termina niciodata :)

Cora

DJ sau playlist?

Am inceput sa dansez tango prin toamna lui 2006. Dar nu socotesc primii doi ani la vechime pentru ca faceam la o scoala de salsa: o zi din saptamana salsa, o alta zi tango. La tango faceam doar structuri, nu si concepte. Din 2008, tot toamna,  am devenit ‘tango junky’ :) Primul meu prof de tango (in afara de cel de la scoala de salsa) am avut norocul sa fie un om foarte muzical si foarte pasionat de muzicalitate - Murat Erdemsel. Apoi, in 2009, am inceput lectii regulate cu Nana - care venea o data pe luna la Brasov ca sa ne creasca :)

De ce am facut introducerea asta? Pentru ca intr-una din vizitele Nanei - cred ca cea din martie - am deschis prima oara ochii si mai ales urechile la muzica de tango. Nana cu Doina si cu Cristi (cu care preda Nana atunci) pregateau un CD pentru cursanti. Eu asistam (avantajul organizatorului :P). Si ma minunam. Discutau despre melodiile si orchestrele de pus pe CD: ‘Hai sa punem Di Sarli ca e bun de ritmica’,  ‘Neaparat punem La Poema’, ‘Punem La bruja,  Malena si Carnaval de mi bario. Sunt digerabile’,  ‘Nu putem exclude D’Arienzo, De Angelis, Donato, Canaro’, ‘Niste Pugliese,  macar de cultura generala asa’.... Eu ma uitam fascinata cum de stiu muzica atat de clar, diferentiat si detaliat, cand mie mi se parea aproape tot o apa… Atunci mi-am dorit prima oara sa ajung sa cunosc muzica de tango :)

Eh. Dupa niste ani de atunci (vreo 5 as numara), tot Nana m-a zgandarit sa pun muzica la practica ei de sambata. M-am codit, m-am invartit, m-am gandit… Eu sunt rusinoasa de felu’ meu si ma gandeam ca n-am nicio pregatire in directia asta (alta decat ascultatul a sute de melodii de tango) si ma intrebam cum sa ma apuc eu de asa ceva, daca o dau in bara, daca ma fac de ras… Nana atata m-a incurajat si m-a momit ca pana la urma mi-am luat inima in dinti si am facut-o. Si mi-am luat aripi :)

Fratilor, am muncit la primul meu playlist (de 6 ore) … vreo 4 zile! Si noptile aferente :D Dar ce mi-a mai placut!!! Am cautat, cercetat si descoperit o multime de lucruri despre orchestre, melodii, istorii, cantareti, cum se pun melodiile intr-o tanda si de ce… Fascinant.  

Acum, dupa 2 ani de invartit muzica la practica si la cateva milongi in tara (Bucuresti si Brasov), ajung si la subiectul articolului :)))

Ce e mai bun: playlist sau DJ?

Raspunsul meu (parere personala) este: amandoua sunt bune. Depinde de context, locul unde se tine dansul, organizator, oameni care vin acolo etc.

Si aici tot din experienta mea pot sa zic (ca alta n-am, vorba bancului :P).

Uneori ne fura prea tare ideea ca avem niste reguli. Si apoi, cred ca noi, cei din afara Argentinei, prea avem tendinta sa ridicam la rang de lege niste reguli mai degraba de bun simt preluate din patria tangoului. Spun asta in contextul in care eu sunt una din cele mai infocate sustinatoare a regulilor in tango :D

Eu cred ca daca ai toate datele problemei - ce fel de eveniment e (practica, milonga, daca e local, daca e international etc), ce oameni merg de obicei acolo, cat dureaza - se poate construi un playlist decent. Chiar foarte bun! :D Am dovada ;)

Pe de cealalta parte, rolul unui DJ este sa adauge - evident - condimentul uman. Adica poate ajusta

mult mai bine energia in functie de dansatori, poate comunica cu ei (cu o facea renumitul Felix Picherna. Cum o face Marcelo Rojas. Si probabil ca nu doar ei...), se poate juca cu cortinele - daca publicul se preteaza si asa mai departe.

Acuma… daca ar fi sa aleg… sincer, mi-ar fi greu :) Pentru ca o poti da in bara si cu una si cu alta :) In primul rand, totul e prea subiectiv. Nu-i poti multumi pe toti, asta e clar, iar oamenii vin la dans cu diferite emotii (care variaza de la un om la altul, sau chiar de la un eveniment la altul la acelasi om) si aceeasi muzica poate pica bine sau nu. Dar mi s-a intamplat sa nu ma simt bine la o milonga pentru ca nu am rezonat cu DJ-ul; si atunci cred ca as fi fost mult mai incantata cu un playlist “corect” :) Sau sa cante un playlist si mie sa imi lipseasca “joaca” unui DJ cu muzica. Si in al doilea rand, un DJ poate fi costisitor uneori, poate depinde de eveniment, de buget, de o emotie chiar… de multe.

Oricum, dupa scurta mea experienta in domeniu, eu nu cred ca e o blasfemie sa folosesti un playlist atunci cand cunosti ‘marfa’ :)

Hai se ne vedem cu bucurie pe pista, sa dansam pe muzica buna oricum ar fi ea livrata. 

PS: Nana, multumesc. Pentru multe. Si sa-ti dea Domnul sanatate, stii tu ce zic ;)

Cora

Este importanta marimea in tango? :)

Sa nu ne ascundem dupa deget! Ca in orice domeniu, si in tango, raspunsul este DA! :)

Sa luam, de exemplu, marimea pasului. Se intampla destul de des, cel putin la inceput (primele ore de curs, primele minute cu un partener nou etc) sa nu se potriveasca marimea ei cu marimea lui si sa apara accidente. Teoria larg acceptata zice ca leaderul este cel care ar trebui sa ajusteze dupa pasul followerului. Vorba cuiva: “daca pasii ei sunt mici, mici, degeaba ambitiile lui sunt mari, mari” :) Oricum, aprecierea lungimii pasului imprimat de un leader este o provocare la inceput. La fel cum si imprimarea constienta a unei anume marimi a pasului este o piatra de incercare si pentru leaderii incepatori. Asa ca rabdare, indulgenta si multa practica. Si se rezolva. 

Si pentru ca vorbim de pasi, imi mai vine in minte un exemplu: marimea pantofilor. Pentru domni marimea pantofului e indicat sa reflecte doar marimea talpii :) Un pantof cu varful mai lung nu face decat sa incurce, sa impiedice (atat propria persoana, cat si partenera), sa nu permita folosirea simtului tactil. Pentru ca da, un leader atent va folosi acest simti in miscarea pe podea: sa stie unde sunt marginile pantofilor ei pentru a face tot felul de nebunii care sa aduca zambete si nu grimase pe chipul ei ;) Sau al privitorilor. 

Pentru doamne, acelasi sfat: varful celui mai lung deget de la picior sa ajunga la aproape marginea pantofului. Un pantof prea lung va duce la impiedicari si aprecierea ingreunata a pasului (mai ales ca followerii calca spate mai mult). Un pantof prea scurt inseamna ca degetele vor atinge podeaua si riscul de accidente e mai mare.

In ceea ce priveste tocul… pentru leaderi ar fi indicat sa pastreze marimea tocului unui pantof clasic (cam 1cm) - rolul lui este de a conferi o stabilitate in postura naturala in tango. Exista si pantofi cu toc mai inalt pentru domni, dar eu nu le inteleg scopul… Iar pentru doamne, parerea mea e: mare e bun :) Un toc inalt ajuta mult la postura si la intampinarea podelei pe pasul spate fara zdruncinaturi.

Acuma, pentru ca de o vreme ma joc cu muzica pe la milongi, m-am mai gandit la marimea tandelor.

Aici e relativ simplu, pentru ca e un standard: o tanda are 4 melodii de acelasi fel (tango, vals, milonga), ceea ce inseamna cam 12-15 minute. Mare majoritate a dj-ilor vor face insa tandele de vals si milonga de doar 3 melodii pentru ca sunt stiluri mai… obositoare. Eu insa am un fix ca tanda sa aiba 4 chiar daca e vals sau milonga. De ce? Pentru ca cine a facut tanda de 4 a stiut ce-a stiut despre cum se construieste legatura intre partenerii care o danseaza si abia la a 4-a melodie ajungi sa dansezi cel mai frumos si conectat. Asa ca pentru mine daca nu e destul de mare, raman cu un sentiment… neterminat :)))

Tot la subiectul asta o sa ma leg si de marimea cortinelor. Acelasi standard (mentiune: e unul verbal, dat de experienta, nu scris in carti) zice ca o cortina ar avea intre 25 si 45 de secunde - timp in care leaderul sa conduca partenera la locul ei si sa invite alta doamna. Se mai practica si cortine - melodii intregi, de obicei tango alternativ. Asadar aceste cortine sunt dansabile. Aici va conta marimea dorintei de dans si rezistentei :D Mai sunt cortine - melodii intregi de alt gen dansabil (salsa, lindy etc), care sunt folosite acolo unde se stie ca dansatorii sunt si din aceste categorii. DJ internationali mai folosesc folclorul local in cortinele de la milongile din anumite tari (Marcelo Rojas spunea ca ii place foarte mult sa faca astfel de surprize dansatorilor cand calatoreste). Dar parerea mea e ca o milonga intreaga cu cortine intregi e obositoare si mie mi-ar rupe energia. E dupa gusturi si comunitati marimea acestui subiect :)

O discutie mai grea e despre marimea egoului in tango (si, evident, nu numai). Cu cat vechimea in tango e mai mare, cu atat creste si riscul ca egoul sa fie mai bine hranit. Pana la urma aici cel mai mult conteaza materia prima ;) Dar e clar ca atunci cand esti apreciat, gadilat si vanat (valabil si in varianta feminina) se umfla putin egoul si te simti bine. Intrebarea e: cat de mare sa fie pana nu deranjeaza? :D Raspunsul e de bun simt :)

Mai sunt subiecte care pot fi vazute prin lupa asta: haine, accesorii, evenimente, sali de dans, pista de dans… Insa le las deschise si invit la discutii despre cele de mai sus si altele dupa placul Marimilor Voastre :D

Ah! Inca unul mic (:P) - visele. Marimea viselor in tango - visul de a dansa ca Juana Sepulveda, de exemplu. Sau visul de a avea scoala ta de tango. Sau visul de a merge la Buenos Aires. Sau… mai ziceti!

Cora

The road of tango

It was after a few good years of studying and trying to grasp the concept of tango that I came to… let’s call it The Revelation: tango is what happens between 2 steps. It’s not a new idea. The great Carlos Gavito says it: “The secret of tango is in this moment of improvisation that happens between step and step. It is to make the impossible thing possible: to dance silence.” But as always, with any kind of new concept in your life, you need to really experience it in order to understand it completely.

And the process does not end with a revelation. Actually, it merely begins with one. Until then there’s a lot of work, research, tests, successes, failures, almost quittings etc. All of these build a foundation so that you can understand the revelation. 

I remembered this Revelation a while ago, while watching a ronda and its participants. It seemed that almost everyone was in a hurry, they were trying to catch the next step and they looked more like participants in a marathon, rather than a milonga. And this went on, regardless of the speed or the story of the song. I suddenly felt the need to make the music play very slowly in an infantile attempt to make them slow down. Just like you can make a video play very very slowly. You know? : ) 

This scene made me realize that, for me, these simple words - “tango happens between 2 steps” - have become very important. There’s an entire world in that movement that begins with one foot and ends with the other! Now imagine what Universe you can create with the hundreds of worlds that are the “in between steps” of a song, or a tanda… Can you imagine that? And we – the couple dancing – are the creators of that Universe. And it’s a different one every time. 

How do we get there? Well… first of all stop! Just like when you are on a trip – if you want to see the view better, you have to stop, get out of the car, look around, breath in the air, take in the colors, listen to the sounds, open up to what the surroundings have to offer you! Just the same in tango – stop and listen to your heartbeat and the partners’, to the music, to the pulse of the ronda… take in the movement, the intention, the reaction and the action. It’s like Horacio Godoy said: “in order to own a movement, you have to practice it on a large scale and very slowly”. 

So, learn when you are in class and when you are home – read about tango, about its world, its rules and social codes, listen to music (that makes a big difference!), observe your own movements…  With all this you become part of its world. 

Then practice a lot! In the practicas (and don’t be afraid to ask the teacher for feedback), at home, while taking a stroll in the park, or while shopping in the supermarket : ) And have fun with it! The mind and the body learn easier if you have fun with the process. I see a lot of people just dancing in the patterns that they already know, without minding any thoughts of progress. 

And when you feel comfortable with moving through the music, in the movements, slowly and peacefully (that includes dancing milonga, too!), go to milongas and turn it around from being a marathon to being amazing Universe that it is! 

There’s a lot to be done, don’t be fooled that it might be easy! Cause it’s not! But it’s beautiful : )

And

Cora

Article published in Gancho, July 2015: http://gancho.info/the-road-of-tango/

‘’I’m a believer’’ - Interview Lucia and Deniz

Motto: “We teach best what we most need to learn.” (Richard Bach, Illusions: The Adventures of a Reluctant Messiah)

I’ve met Lucia and Deniz through a Facebook group called Tango accommodation exchange (thank you, Luciana, for the initiative!). They were coming to a tango event in Bucharest and looking for a place to stay, so they ended up sharing our apartment with me, my roommate and 3 cats. And, yes, they survived! : )

The first thing that came to my mind when I met them in person was ‘’My God, they are made for each other!’’. I was surprised (in a most pleasant way) to see such a compact, easy going, fun and beautiful couple. Now, you may think I’m buttering them up, but wait until you read their story and meet them for yourself.

We spent an entire weekend together and it felt like we’ve known each other a life time. I’ve listened to their amazing story, I loved it, it made me believe that fairy tales are still possible and I’m happy that they agreed to share some of it with all of us.

Here goes (I have to mention that Lucia and Deniz answered separately to these questions, therefore it’s a surprise they made each other):

Corina: What led you to tango? Why Tango?

Lucia: It is funny, because I really don’t know why tango! I wanted to dance, I missed dancing since I’ve had to finish dancing ballroom dancing because of my high-school. I wanted to dance something, anything, the only condition was – it should be a dance without a partner : ) I knew how hard these relationships could be, so I wanted to avoid it from the beginning. Finally I ended up in a tango class, please don’t ask me why! : )

Deniz: Tango music, without knowing anything about it - other than my father`s old Turkish tango LPs. I was listening to the music and I tried once to dance but it did not go well at that time (in Istanbul). Then 5 years passed and I started to dance in Bratislava, Slovakia. A few trials in few weeks till I found Lucia and then we started together. Tango was waiting for us.

C: How did you two meet?

L: In our first tango class. A friend helped to arrange our meeting, because we both were looking for a dance partner.

D:  In our first lesson on 2nd December day ; ) I was sitting in the only local milonga when a lady approached me asking why I am sitting. I said I don`t have a partner and I am a beginner (I was too shy to say I can`t dance yet). She was surprised and she said “I will find you a partner” and few weeks later she called me saying she has a beautiful partner for me. She found me Lucia ; )

C: What was your first ‘tango crush’ experience like?

L: I didn’t experience a tango crush. I’ve met Deniz in the first tango class of my life, and at that time it wasn’t a crush, because I didn’t know anything about the embrace back then. I think a tango crush can come only with a nice embrace. Besides, I am not allowed to talk about tango crushes anymore... : D

D: I can`t say I had a tango crush – with your terms in your last article. My crush in tango was different. I had just finished a long-term (10 years) relationship before I started tango and met Lucia. Tango was the white light at the end of the tunnel, after the crush in my private life. It fitted me a lot: Tango is including regrets, love, heartbreaks, being homeless and away, loneliness, hope, beginnings… Whatever I was feeling that time was in tango ; )

C: What was the most difficult tango-related decision you had to make?

L: Good question! Actually, there were no difficult decisions since I have tango in my life. Everything seems to go smoothly, as it should... Things evolve naturally. Maybe one thing: when we’ve decided to teach tango. It was a hard decision for me, not based on our enormous experience or perfect dancing, but on the fact, that we want to give to people „our” tango, the way we see and feel it. It is a kind of mission we feel we have to accomplish here and now.

D: I think the most difficult was/is to start teaching tango. We know we are not 100% ready to teach as we are in our learning curve but on the other hand, we also know that if we want to expand tango in Bratislava and have a nice community, we have to. Our friends encouraged us, people started to come and asked to teach and Christine Denniston was telling in her book “I started to teach not because I know everything but I know little bit more than others… Today all over the world there are people starting to teach because they know little bit more”. And we met our mentors Mariana and Dimitris who supported us a lot.

All encouraged us and we made this decision which was really hard and took almost 1 year to decide and be ready.

C: What is your happiest memory in your tango life so far?

L: That I found tango... somehow it came into my life, my world and changed it totally. I am happy just to have it! And also the moment we have discovered Tango Natural in Belgrade and then continued to meet wonderful people, including you! These all are happiest memories!

D: Happiest memory yet to come. But I think I was feeling very happy when I was in Belgrade Encuentro for the first time to see that tango is something much more than what I knew, more social, sharing, full of love and friendship. Let me be the romantic side of the couple: I am always the happiest guy when I embrace and dance with Lucia.

C: How do you manage the idea that your partner has such intense feeling in somebody else’s arms?

L: I also do J, so I wish the same for him. I think it is good. It’s strange, but I am not jealous, we even talk about the feelings we had in a milonga. Maybe later there will be a kind of emotion that I will be jealous of... If I thought of this kind of embraces in connection with my man in the past, I would be jealous for sure, but now I am not.

D: Once I heard it from Sebastian which is fitting the definition a lot. When you dance with a woman, you don`t dance with that woman only but also you dance with your love, wife, girlfriend, sister, mum. Simply she is all the women of your life, represented in that woman in your embraces. It is same for the other side. To know this and understanding it make you see tango different. So she is also dancing with me even if she is in somebody else`s arms. (fuhaaa, such a tricky question it was : D )

C: What does tango mean for you now?

L: My life!

D: Tango is life, life is tango. TangoVida : )

C: What’s the story of ‘Gancho’? How did you get the idea to make a magazine? Why the name ‘Gancho’?

L: It was Deniz’s idea, he is the initiator of such activities in our couple. I am the doubtful one, especially in the beginning. He is hot blooded : ) We decided to do something for our small community, to let it know more about tango. It was a very innocent start, we just wrote a few articles related to tango, collecting information basically on the internet. Later, we’ve started to add some personal experience from tango travels, interviews etc. Then, our dear friends gave it a real drive and we have our new web-based version, which we are really proud of.

Regarding the name, I hope Deniz will answer. I had doubts again, especially, because I am translating gancho into Slovak and my „hard times” started with the name... : )

D: After first Belgrade Encuentro, we started to feel that tango is all about sharing so we need to contribute this sharing as well. We can`t only take but we need to give. When we look around we saw that there are magazines on local levels but nothing in English international in gancho`s concept. We said let`s start with baby steps, let`s make a simple pdf e-magazine which people can read or print and put on their tables during milongas and people may enjoy it. It should be the only allowed gancho in a milonga : D Name of gancho represents this fact: hooking people to each other and hooking them to tango. So gancho is touching all parts of tango (fashion, dance, music, CDs, books, travel, people, DJing etc.) and hooking people together.

C: Where do you see ‘Gancho’ in another year?

L: We do not make further plans, we will continue to try to give our best and manage it time wise and make it interesting and attractive and, at the same time, instructive. And of course, we want to reach more people.

D: We started gancho in English and in Slovak (to be responsible to the community we are in). Thanks to our friends Andreea and Andrei to open our minds and carry the target- bar higher. We had a big step change on our e-magazine concept. We have switched to web format after 1 year, but still we keep our pdf format (may be little bit limited version) in a new template. We started to use more visual e-mail letters.

What is next? Target is to be globally local. So we will have local volunteer authors who will maintain local news, translations and events, in parallel global concept will continue. Now we are 5 people and we hope to be more. So next 12 months you may see the link ganchoRomania, ganchoSlovakia, ganchoTURK, ganchoITALY links on www.gancho.info.  So this is an open invitation for everyone who wants to join us ; )

C: What are your plans for the future?

L: Tango, tango and more tango. And to find a way, how to be able to travel more for tango : ). No seriously, my inner wish is to enlarge our community and to have a nice group of people who love tango, who will feel tango and dance it with their hearts, so that every milonga will be a pleasure and people abroad will like to come here to dance with our tangueros and tangueras and it will fill their embraces with love and the feeling, that life is worth it. I became more romantic after meeting Deniz...

D: We want that gancho will be the unofficial GLOBAL TANGO E-MAGAZINE for everyone where they think first gancho when it is said tango magazine and where they want to take place in one of the news ; ) We have a dream.

C: Any word of advice for tango dancers and your readers?

L:  Always do what you feel in your heart, be it dancing, working, loving, whatever. Follow your intuition, only then life makes real sense. And regarding tango: try to feel tango rather than learn some steps or sequences. When you manage to feel tango, it will create sequences of its own, you will be wondering...

D: I cannot give any advice. The biggest support and gift for us that they read gancho and give us feedbacks to improve it to a better level and help us to spread it by inviting their friends to subscribe us. Just print few copies every month to leave on your milonga tables so that people can read us more. Be a part of gancho-team, by writing, reading, spreading. Thank you for the interview.

When they told me their story I learned that true love is still likely to happen in our days (and listen to me: when you meet them, ask them to tell it! It’s worth it!). Then, as they were going on about their plans with Gancho and their plans with TangoVida – the school – I knew that the passion inside both of them is something I want to honor.  I learned that in life, as well as in tango, everything is better done passionately and in two : )

So, dear readers... what have you learned?...

Cora