Cand se termina tangoul?

Uitandu-ma prin niste notite de-ale mele de tango, am gasit una din martie 2014 cand observasem o modificare in imbratisarea mea si i-am adaugat cateva ganduri. 

"Alaltaieri la tango am imbratisat altfel decat pana acum… Intr-un fel in care nu am putut inainte, atat fizic cat si… metafizic, un fel pe care as fi vrut sa-l experimentez si inainte, dar nu mi-a iesit. A fost involuntar, dar mi-a atras atentia, am constientizat clipa si am observat schimbarile."

Gandindu-ma la toate momentele in care mi s-a intamplat sa remarc schimbari in tangoul meu, am inteles intr-un alt mod faptul ca totul este un proces continuu. Ca fiecare pas, fiecare miscare, fiecare sentiment, fiecare imbratisare este un proces. Atunci cand am spus ‘Gata! Am inteles cum vine asta! Am invatat-o pe asta, s-a terminat, trecem mai departe la altceva’, atunci s-a schimbat iar totul. Si-am luat-o de la capat cu sentimentul ca sunt iar la zero in procesul de invatare, de asimilare cu mintea si cu corpul. Uneori a fost frustrant…

Am inteles ca de fapt nimic nu se termina! Nici pasii, nici intelegerea miscarilor – chiar daca sunt aparent aceleasi, nici sentimentele, nici esenta imbratisarii. Niciodata nu voi ajunge la acel suprem ‘Gata! Pe asta am invatat-o!’ si asta mi se pare de-o mare bucurie! Pentru ca in felul asta imi pot da voie sa gresesc si apoi sa fiu intelegatoare cu mine insami. Imi pot da voie sa ma supar si sa-mi treaca. Imi pot da voie sa am defecte, sa fiu fericita si sa merg inainte. Pentru ca totul e un proces continuu, imi pot ingadui sa invat mereu mai mult si de la mai multi oameni din viata mea.

Si, cel mai important, de fiecare data cand revin la o lectie din tango observ ca nu lectiile s-au schimbat, nu pasii, nu miscarile… ci eu m-am schimbat si le vad altfel, le simt altfel, le integrez altfel. Lucrurile pe care voiam sa le schimb si nu puteam, devin dintr-o data accesibile si flexibile si mi se potrivesc, nu pentru ca le-as fi schimbat in vreun fel, ci pentru ca eu sunt alta, modelata intr-un fel in care sa le pot intelege si accepta.

La fel se intampla si in viata pana la urma. Fiecare situatie, fiecare experienta, fiecare lectie este un proces, nu se termina niciodata. Ma voi intalni cu fiecare din nou si din nou ca esenta, caci poate ca aspect/ imbracaminte vor fi diferite. Si gandul asta iarasi e imbucurator. Pentru ca la fiecare intalnire voi fi modelata intr-un fel in care sa mi se potriveasca si acele lucruri pe care data trecuta am vrut sa le schimb. Pentru mine acum cuvintele ‘Doamne, da-mi seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele pe care le pot schimba si intelepciunea de a face diferenta’ ('God, grant me the serenity to accept the things I cannot change, the courage to change the things I can and the wisdome to know the difference') au noi intelesuri. Acea acceptare nu este renuntare! Este seninatatea cunoasterii faptului ca va veni o vreme cand ma voi potrivi cu acele lucruri ‘de neschimbat’. Depinde de mine cum imi vad de drum, de viata, de suflet ca sa ajung in intampinarea lor. Si depinde de rabdarea cu care las viata sa se intample, cu tot ce cuprinde ea… tango, oameni, iubire… pe mine…

Si uneori exista si acea iluzie ca o lectie s-a terminat, atunci cand ma voi intalni cu ea si ea va trece doar prin atentia mea fara sa mai fie nevoie de nicio interactiune, pentru ca schimbarea mea se va potrivi foarte bine cu schimbarea adusa de ea.

Asadar, ma bucur de tangoul din viata mea si de viata din tangoul meu! :) Si de oameni! Si de schimbari! Si de iubire! Si de experiente! Si de lectii! Si…

Si nu, tangoul nu se termina niciodata :)

Cora