Cand se termina tangoul?

Uitandu-ma prin niste notite de-ale mele de tango, am gasit una din martie 2014 cand observasem o modificare in imbratisarea mea si i-am adaugat cateva ganduri. 

"Alaltaieri la tango am imbratisat altfel decat pana acum… Intr-un fel in care nu am putut inainte, atat fizic cat si… metafizic, un fel pe care as fi vrut sa-l experimentez si inainte, dar nu mi-a iesit. A fost involuntar, dar mi-a atras atentia, am constientizat clipa si am observat schimbarile."

Gandindu-ma la toate momentele in care mi s-a intamplat sa remarc schimbari in tangoul meu, am inteles intr-un alt mod faptul ca totul este un proces continuu. Ca fiecare pas, fiecare miscare, fiecare sentiment, fiecare imbratisare este un proces. Atunci cand am spus ‘Gata! Am inteles cum vine asta! Am invatat-o pe asta, s-a terminat, trecem mai departe la altceva’, atunci s-a schimbat iar totul. Si-am luat-o de la capat cu sentimentul ca sunt iar la zero in procesul de invatare, de asimilare cu mintea si cu corpul. Uneori a fost frustrant…

Am inteles ca de fapt nimic nu se termina! Nici pasii, nici intelegerea miscarilor – chiar daca sunt aparent aceleasi, nici sentimentele, nici esenta imbratisarii. Niciodata nu voi ajunge la acel suprem ‘Gata! Pe asta am invatat-o!’ si asta mi se pare de-o mare bucurie! Pentru ca in felul asta imi pot da voie sa gresesc si apoi sa fiu intelegatoare cu mine insami. Imi pot da voie sa ma supar si sa-mi treaca. Imi pot da voie sa am defecte, sa fiu fericita si sa merg inainte. Pentru ca totul e un proces continuu, imi pot ingadui sa invat mereu mai mult si de la mai multi oameni din viata mea.

Si, cel mai important, de fiecare data cand revin la o lectie din tango observ ca nu lectiile s-au schimbat, nu pasii, nu miscarile… ci eu m-am schimbat si le vad altfel, le simt altfel, le integrez altfel. Lucrurile pe care voiam sa le schimb si nu puteam, devin dintr-o data accesibile si flexibile si mi se potrivesc, nu pentru ca le-as fi schimbat in vreun fel, ci pentru ca eu sunt alta, modelata intr-un fel in care sa le pot intelege si accepta.

La fel se intampla si in viata pana la urma. Fiecare situatie, fiecare experienta, fiecare lectie este un proces, nu se termina niciodata. Ma voi intalni cu fiecare din nou si din nou ca esenta, caci poate ca aspect/ imbracaminte vor fi diferite. Si gandul asta iarasi e imbucurator. Pentru ca la fiecare intalnire voi fi modelata intr-un fel in care sa mi se potriveasca si acele lucruri pe care data trecuta am vrut sa le schimb. Pentru mine acum cuvintele ‘Doamne, da-mi seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele pe care le pot schimba si intelepciunea de a face diferenta’ ('God, grant me the serenity to accept the things I cannot change, the courage to change the things I can and the wisdome to know the difference') au noi intelesuri. Acea acceptare nu este renuntare! Este seninatatea cunoasterii faptului ca va veni o vreme cand ma voi potrivi cu acele lucruri ‘de neschimbat’. Depinde de mine cum imi vad de drum, de viata, de suflet ca sa ajung in intampinarea lor. Si depinde de rabdarea cu care las viata sa se intample, cu tot ce cuprinde ea… tango, oameni, iubire… pe mine…

Si uneori exista si acea iluzie ca o lectie s-a terminat, atunci cand ma voi intalni cu ea si ea va trece doar prin atentia mea fara sa mai fie nevoie de nicio interactiune, pentru ca schimbarea mea se va potrivi foarte bine cu schimbarea adusa de ea.

Asadar, ma bucur de tangoul din viata mea si de viata din tangoul meu! :) Si de oameni! Si de schimbari! Si de iubire! Si de experiente! Si de lectii! Si…

Si nu, tangoul nu se termina niciodata :)

Cora

DJ sau playlist?

Am inceput sa dansez tango prin toamna lui 2006. Dar nu socotesc primii doi ani la vechime pentru ca faceam la o scoala de salsa: o zi din saptamana salsa, o alta zi tango. La tango faceam doar structuri, nu si concepte. Din 2008, tot toamna,  am devenit ‘tango junky’ :) Primul meu prof de tango (in afara de cel de la scoala de salsa) am avut norocul sa fie un om foarte muzical si foarte pasionat de muzicalitate - Murat Erdemsel. Apoi, in 2009, am inceput lectii regulate cu Nana - care venea o data pe luna la Brasov ca sa ne creasca :)

De ce am facut introducerea asta? Pentru ca intr-una din vizitele Nanei - cred ca cea din martie - am deschis prima oara ochii si mai ales urechile la muzica de tango. Nana cu Doina si cu Cristi (cu care preda Nana atunci) pregateau un CD pentru cursanti. Eu asistam (avantajul organizatorului :P). Si ma minunam. Discutau despre melodiile si orchestrele de pus pe CD: ‘Hai sa punem Di Sarli ca e bun de ritmica’,  ‘Neaparat punem La Poema’, ‘Punem La bruja,  Malena si Carnaval de mi bario. Sunt digerabile’,  ‘Nu putem exclude D’Arienzo, De Angelis, Donato, Canaro’, ‘Niste Pugliese,  macar de cultura generala asa’.... Eu ma uitam fascinata cum de stiu muzica atat de clar, diferentiat si detaliat, cand mie mi se parea aproape tot o apa… Atunci mi-am dorit prima oara sa ajung sa cunosc muzica de tango :)

Eh. Dupa niste ani de atunci (vreo 5 as numara), tot Nana m-a zgandarit sa pun muzica la practica ei de sambata. M-am codit, m-am invartit, m-am gandit… Eu sunt rusinoasa de felu’ meu si ma gandeam ca n-am nicio pregatire in directia asta (alta decat ascultatul a sute de melodii de tango) si ma intrebam cum sa ma apuc eu de asa ceva, daca o dau in bara, daca ma fac de ras… Nana atata m-a incurajat si m-a momit ca pana la urma mi-am luat inima in dinti si am facut-o. Si mi-am luat aripi :)

Fratilor, am muncit la primul meu playlist (de 6 ore) … vreo 4 zile! Si noptile aferente :D Dar ce mi-a mai placut!!! Am cautat, cercetat si descoperit o multime de lucruri despre orchestre, melodii, istorii, cantareti, cum se pun melodiile intr-o tanda si de ce… Fascinant.  

Acum, dupa 2 ani de invartit muzica la practica si la cateva milongi in tara (Bucuresti si Brasov), ajung si la subiectul articolului :)))

Ce e mai bun: playlist sau DJ?

Raspunsul meu (parere personala) este: amandoua sunt bune. Depinde de context, locul unde se tine dansul, organizator, oameni care vin acolo etc.

Si aici tot din experienta mea pot sa zic (ca alta n-am, vorba bancului :P).

Uneori ne fura prea tare ideea ca avem niste reguli. Si apoi, cred ca noi, cei din afara Argentinei, prea avem tendinta sa ridicam la rang de lege niste reguli mai degraba de bun simt preluate din patria tangoului. Spun asta in contextul in care eu sunt una din cele mai infocate sustinatoare a regulilor in tango :D

Eu cred ca daca ai toate datele problemei - ce fel de eveniment e (practica, milonga, daca e local, daca e international etc), ce oameni merg de obicei acolo, cat dureaza - se poate construi un playlist decent. Chiar foarte bun! :D Am dovada ;)

Pe de cealalta parte, rolul unui DJ este sa adauge - evident - condimentul uman. Adica poate ajusta

mult mai bine energia in functie de dansatori, poate comunica cu ei (cu o facea renumitul Felix Picherna. Cum o face Marcelo Rojas. Si probabil ca nu doar ei...), se poate juca cu cortinele - daca publicul se preteaza si asa mai departe.

Acuma… daca ar fi sa aleg… sincer, mi-ar fi greu :) Pentru ca o poti da in bara si cu una si cu alta :) In primul rand, totul e prea subiectiv. Nu-i poti multumi pe toti, asta e clar, iar oamenii vin la dans cu diferite emotii (care variaza de la un om la altul, sau chiar de la un eveniment la altul la acelasi om) si aceeasi muzica poate pica bine sau nu. Dar mi s-a intamplat sa nu ma simt bine la o milonga pentru ca nu am rezonat cu DJ-ul; si atunci cred ca as fi fost mult mai incantata cu un playlist “corect” :) Sau sa cante un playlist si mie sa imi lipseasca “joaca” unui DJ cu muzica. Si in al doilea rand, un DJ poate fi costisitor uneori, poate depinde de eveniment, de buget, de o emotie chiar… de multe.

Oricum, dupa scurta mea experienta in domeniu, eu nu cred ca e o blasfemie sa folosesti un playlist atunci cand cunosti ‘marfa’ :)

Hai se ne vedem cu bucurie pe pista, sa dansam pe muzica buna oricum ar fi ea livrata. 

PS: Nana, multumesc. Pentru multe. Si sa-ti dea Domnul sanatate, stii tu ce zic ;)

Cora

Este importanta marimea in tango? :)

Sa nu ne ascundem dupa deget! Ca in orice domeniu, si in tango, raspunsul este DA! :)

Sa luam, de exemplu, marimea pasului. Se intampla destul de des, cel putin la inceput (primele ore de curs, primele minute cu un partener nou etc) sa nu se potriveasca marimea ei cu marimea lui si sa apara accidente. Teoria larg acceptata zice ca leaderul este cel care ar trebui sa ajusteze dupa pasul followerului. Vorba cuiva: “daca pasii ei sunt mici, mici, degeaba ambitiile lui sunt mari, mari” :) Oricum, aprecierea lungimii pasului imprimat de un leader este o provocare la inceput. La fel cum si imprimarea constienta a unei anume marimi a pasului este o piatra de incercare si pentru leaderii incepatori. Asa ca rabdare, indulgenta si multa practica. Si se rezolva. 

Si pentru ca vorbim de pasi, imi mai vine in minte un exemplu: marimea pantofilor. Pentru domni marimea pantofului e indicat sa reflecte doar marimea talpii :) Un pantof cu varful mai lung nu face decat sa incurce, sa impiedice (atat propria persoana, cat si partenera), sa nu permita folosirea simtului tactil. Pentru ca da, un leader atent va folosi acest simti in miscarea pe podea: sa stie unde sunt marginile pantofilor ei pentru a face tot felul de nebunii care sa aduca zambete si nu grimase pe chipul ei ;) Sau al privitorilor. 

Pentru doamne, acelasi sfat: varful celui mai lung deget de la picior sa ajunga la aproape marginea pantofului. Un pantof prea lung va duce la impiedicari si aprecierea ingreunata a pasului (mai ales ca followerii calca spate mai mult). Un pantof prea scurt inseamna ca degetele vor atinge podeaua si riscul de accidente e mai mare.

In ceea ce priveste tocul… pentru leaderi ar fi indicat sa pastreze marimea tocului unui pantof clasic (cam 1cm) - rolul lui este de a conferi o stabilitate in postura naturala in tango. Exista si pantofi cu toc mai inalt pentru domni, dar eu nu le inteleg scopul… Iar pentru doamne, parerea mea e: mare e bun :) Un toc inalt ajuta mult la postura si la intampinarea podelei pe pasul spate fara zdruncinaturi.

Acuma, pentru ca de o vreme ma joc cu muzica pe la milongi, m-am mai gandit la marimea tandelor.

Aici e relativ simplu, pentru ca e un standard: o tanda are 4 melodii de acelasi fel (tango, vals, milonga), ceea ce inseamna cam 12-15 minute. Mare majoritate a dj-ilor vor face insa tandele de vals si milonga de doar 3 melodii pentru ca sunt stiluri mai… obositoare. Eu insa am un fix ca tanda sa aiba 4 chiar daca e vals sau milonga. De ce? Pentru ca cine a facut tanda de 4 a stiut ce-a stiut despre cum se construieste legatura intre partenerii care o danseaza si abia la a 4-a melodie ajungi sa dansezi cel mai frumos si conectat. Asa ca pentru mine daca nu e destul de mare, raman cu un sentiment… neterminat :)))

Tot la subiectul asta o sa ma leg si de marimea cortinelor. Acelasi standard (mentiune: e unul verbal, dat de experienta, nu scris in carti) zice ca o cortina ar avea intre 25 si 45 de secunde - timp in care leaderul sa conduca partenera la locul ei si sa invite alta doamna. Se mai practica si cortine - melodii intregi, de obicei tango alternativ. Asadar aceste cortine sunt dansabile. Aici va conta marimea dorintei de dans si rezistentei :D Mai sunt cortine - melodii intregi de alt gen dansabil (salsa, lindy etc), care sunt folosite acolo unde se stie ca dansatorii sunt si din aceste categorii. DJ internationali mai folosesc folclorul local in cortinele de la milongile din anumite tari (Marcelo Rojas spunea ca ii place foarte mult sa faca astfel de surprize dansatorilor cand calatoreste). Dar parerea mea e ca o milonga intreaga cu cortine intregi e obositoare si mie mi-ar rupe energia. E dupa gusturi si comunitati marimea acestui subiect :)

O discutie mai grea e despre marimea egoului in tango (si, evident, nu numai). Cu cat vechimea in tango e mai mare, cu atat creste si riscul ca egoul sa fie mai bine hranit. Pana la urma aici cel mai mult conteaza materia prima ;) Dar e clar ca atunci cand esti apreciat, gadilat si vanat (valabil si in varianta feminina) se umfla putin egoul si te simti bine. Intrebarea e: cat de mare sa fie pana nu deranjeaza? :D Raspunsul e de bun simt :)

Mai sunt subiecte care pot fi vazute prin lupa asta: haine, accesorii, evenimente, sali de dans, pista de dans… Insa le las deschise si invit la discutii despre cele de mai sus si altele dupa placul Marimilor Voastre :D

Ah! Inca unul mic (:P) - visele. Marimea viselor in tango - visul de a dansa ca Juana Sepulveda, de exemplu. Sau visul de a avea scoala ta de tango. Sau visul de a merge la Buenos Aires. Sau… mai ziceti!

Cora

The road of tango

It was after a few good years of studying and trying to grasp the concept of tango that I came to… let’s call it The Revelation: tango is what happens between 2 steps. It’s not a new idea. The great Carlos Gavito says it: “The secret of tango is in this moment of improvisation that happens between step and step. It is to make the impossible thing possible: to dance silence.” But as always, with any kind of new concept in your life, you need to really experience it in order to understand it completely.

And the process does not end with a revelation. Actually, it merely begins with one. Until then there’s a lot of work, research, tests, successes, failures, almost quittings etc. All of these build a foundation so that you can understand the revelation. 

I remembered this Revelation a while ago, while watching a ronda and its participants. It seemed that almost everyone was in a hurry, they were trying to catch the next step and they looked more like participants in a marathon, rather than a milonga. And this went on, regardless of the speed or the story of the song. I suddenly felt the need to make the music play very slowly in an infantile attempt to make them slow down. Just like you can make a video play very very slowly. You know? : ) 

This scene made me realize that, for me, these simple words - “tango happens between 2 steps” - have become very important. There’s an entire world in that movement that begins with one foot and ends with the other! Now imagine what Universe you can create with the hundreds of worlds that are the “in between steps” of a song, or a tanda… Can you imagine that? And we – the couple dancing – are the creators of that Universe. And it’s a different one every time. 

How do we get there? Well… first of all stop! Just like when you are on a trip – if you want to see the view better, you have to stop, get out of the car, look around, breath in the air, take in the colors, listen to the sounds, open up to what the surroundings have to offer you! Just the same in tango – stop and listen to your heartbeat and the partners’, to the music, to the pulse of the ronda… take in the movement, the intention, the reaction and the action. It’s like Horacio Godoy said: “in order to own a movement, you have to practice it on a large scale and very slowly”. 

So, learn when you are in class and when you are home – read about tango, about its world, its rules and social codes, listen to music (that makes a big difference!), observe your own movements…  With all this you become part of its world. 

Then practice a lot! In the practicas (and don’t be afraid to ask the teacher for feedback), at home, while taking a stroll in the park, or while shopping in the supermarket : ) And have fun with it! The mind and the body learn easier if you have fun with the process. I see a lot of people just dancing in the patterns that they already know, without minding any thoughts of progress. 

And when you feel comfortable with moving through the music, in the movements, slowly and peacefully (that includes dancing milonga, too!), go to milongas and turn it around from being a marathon to being amazing Universe that it is! 

There’s a lot to be done, don’t be fooled that it might be easy! Cause it’s not! But it’s beautiful : )

And

Cora

Article published in Gancho, July 2015: http://gancho.info/the-road-of-tango/