[english here]
Cu mine e simplu - daca e cu feeling, sunt cea mai fericita din ronda. Da-i cu dus si-ntors treaba asta si totul depinde de cat de vulnerabila imi permit sa ma simt la un moment dat.
Acum
ceva vreme (a se citi vreo 3 ani) am atins un varf in conexiunea cu
partenerul de tanda. A fost, cum zice romanul, breath-taking :) Cand m-a
invitat la dans ii stiam nivelul (cu cateva capete mai sus ca mine,
literal si metaforic totodata), dar nu aveam asteptari... M-a luat in
brate intr-un fel in care niciun alt lider nu a facut-o pana atunci,
fara sa fie altceva decat o imbratisare de tango! Nu am reusit, si nici
nu ne-am straduit deloc :), sa rupem imbratisarea aia nici macar in
secundele care desparteau melodiile din tanda... pur si simplu, magic!
:) Am cautat-o apoi cu alti lideri - imbratisarea adica - dar nu am mai
gasit-o prea curand.
Relativ
recent mi s-a intamplat din nou, cand ma asteptam mai putin,
bineinteles. A durat la fel de putin ca si prima data - pret de una-doua
tande euforice...
In
ambele cazuri povestea se poate citi detaliat si nuantat direct de la
sursa: pozele care stau martore acum, peste vreme. Ochii inchisi
transmit mai multe trairi decat cred ca am transmis vreodata cu ei
deschisi, parca in incercarea de a pastra in mine mai mult senzatia,
zambetul imi e complice zambetului lui... cred ca se vede in toti
porii... Si tot in ambele cazuri am suferit cand s-a terminat. Mai mult
prima oara, caci am avut ocazia sa dansez o data cu acel partener dupa
mult timp, dar n-am mai regasit acea emotie in conexiune... E imaginabil
cum am putut suferi... si cate m-a invatat suferinta aceea. Si a doua
oara am suferit, dar asa... normal... cum se sufera dupa gustul unui vin
bun cand nu mai e...
Pentru
mine totul incepe de la imbratisare - asa cum spune cantecul ‘It’s in
his kiss’, in tango pot sa spun ‘It’s in his embrace’. Felul in care
stam unul in bratele celuilalt, felul in care ne miscam de-a lungul
tandei unul in bratele celuilalt, felul in care ramanem unul in bratele
celuilalt pret de cateva secunde la finalul tandei... sunt masurile
fericirii mele. Este drept ca e completata de plutirea acestei
imbratisari pe sunetele muzicii si e inviorata pe parcurs de micile
surprize ale tehnicalitatii :)
Dar
masura critica pentru mine o reprezinta imbratisarea. Sa fii atat de
aproape de omul cu care dansezi si sa nu respiri deodata, sa nu existi
deodata, sa nu completezi acel deodata cu tot ce ai mai bun de dat mi se
pare aproape pagan... Pagana sunt si eu uneori, cand ma simt prea
vulnerabila si consider ca am nevoie de un spatiu al meu separat de
partener, separat de dans, separat chiar si de muzica, in care sa ma
refugiez, sa ma simt in siguranta... De fiecare data cand am facut asta
am inteles, iar si iar, ca acela e cel mai incert spatiu cu putinta...
Si doar returnandu-ma partenerului, dansului si muzicii, pot sa-mi
imbrac din nou zambetul autentic.
In
urma acestor reflectii s-a nascut o intrebare: cum trebuie sa fie
imbratisarea ca sa se poate numi ACEA imbratisare? Cred ca nu exista o
formula unica, nu exista o regula generala si, in mod cert, nu exista
nici macar o formula parsonala pura. Pentru ca asa cum starea mea
interioara se schimba in cateva secunde, la fel se schimba, o data cu ea
si imbratisarea mea; ea este alta in functie de partenerul cu care
cladesc tanda, este alta cand aud un Di Sarli, sau un De Angelis, sau un
Pugliese, sau un Canaro, este mereu alta aproape la fiecare pas.
Ce
ramane insa dincolo de toate sunt atitudinea si emotia. Mereu mi-am
imaginat imbratisarea perfecta aceea pe care i-o ofer celui care imi
este cel mai drag din lume, si pe care-l revad dupa mult timp, in care
mi-a fost incredibil de dor de el. Si de aceea cred ca unele tande sunt
atat de euforice - pentru ca uneori gasesc acel partener care vine cu
surpriza de a vibra la fel, de a raspunde pe aceeasi limba pe care
vorbesc eu, de a primi si oferi cu acelasi drag... Si pentru mine asta
face sa merite cautarea... :)
Si
mai este un „mic” detaliu: terapeutii spun ca imbratisarea este una din
cele mai eficiente metode de vindecare atat a corpului, cat si a
sufletului. Motivul principal este ca imbratisarea ofera acea stare de
pace, compasiune si recunostinta care ne ajuta sa fim optimisti,
pozitivi. Aceasta stare are o influenta majora asupra existentei umane
(stim cu totii ce impact au muzica, aromele, culorile si dansul in
metodele de vindecare, tocmai datorita acestor efecte linistitoare) si
ajuta – uneori chiar miraculos – in procesul de vindecare.
Virginia
Satir (terapeut familial) spune ca „Avem nevoie de 4 imbratisari pe zi
pentru a supravietui. Avem nevoie de 8 imbratisari pe zi pentru a ramane
pe linia de plutire. Avem nevoie de 12 imbratisari pe zi pentru a
evolua.” Puteti citi mai multe aici.
Acum imaginati-va de cate imbratisari avem parte intr-o singura seara la o milonga si faceti voi insiva calculele!
Care este experienta voastra vindecatoare cu imbratisarea in tango? :)
PS:
sunt fericita sa raportez ca dupa cele 2 experiente povestite mai sus
(de la ultima deja a trecut anul) au mai aparut si altele si par sa mai
tot apara. Asadar, nu va opriti niciodata din cautat!
Cora
No comments:
Post a Comment